Descriere
Dicentra Valentine – Plante perene de umbră și semiumbră
Dicentra Valentine este o plantă perenă minunată pentru orice loc umbros din grădină, foarte decorativă prin frunziș și flori. Plantă de semiumbră și umbră, crește sub formă de tufă cu ramuri arcuite grațios, decorând splendid. Foarte luminoasă și fină, Dicentra Valentine iese în evidență în orice grădină, atrăgând toate privirile admirative.
Se distinge prin frunzele sale trilobate, opuse, de culoare verde-gri, stufoase, dantelate, foarte decorative. Când frunzișul apare pentru prima dată, este nuanțat de violet, apoi, spre maturizare devine verde pudră gri. Frunzele, asemănătoare ferigilor, sunt foarte interesante ca aspect și completează farmecul florilor. Apar pe tulpini roșii, decorative și ele prin contrast.
Florile cresc în formă de inimioare sângerânde câte trei până la 12 atârnând de tulpină întocmai ca un șir de mărgele. Sunt foarte elegante, cu petale proeminente, roșu cireș, fiecare accentuată cu o picătură albă pură și cu o grație nemaiîntâlnită.
Dicentra Valentine înflorește din primăvară până la începutul verii. Tinde apoi să scadă sau chiar să dispară la mijlocul verii. Cu toate acestea, dacă este bine udată în timpul primăverii, repausul poate fi amânat până la sfârșitul verii sau la începutul toamnei. Dacă temperaturile sunt potrivite, poate avea o înflorire aproape continuă până în toamnă.
Crește în pâlcuri, iar la maturitate poate ajunge la o înălțime de cca 60-75 cm (uneori chiar 100 cm) și lățime 45-90 cm. Este o plantă decorativă prin: frunze, flori și port, nepretențioasă, foarte ușor de cultivat, care nu necesită îngrijiri speciale.
Atenție! Toate părțile sunt foarte toxice prin ingerare.
Dicentra Valentine – Avantajele Soiului:
- Transmite mult romantism
- Flori extrem de grațioase și elegante
- Frunziș interesant și cameleonic
- Foarte decorativă pentru grădină
- Întreținere redusă
Cerceii Doamnei – îngrijire, cerințe sol, amplasare
Dicentra Valentine preferă locurile semiumbrite și umbrite, dar foarte luminoase, așa că găsește-i locul potrivit în grădină. Soarele puternic al amiezii o face să intre în repaus (se retrage în sol) şi chiar să se usuce. Tolerează și zonele semiînsorite, dar cu soare mai mult dimineața. Nu tolerează locurile vântoase și nici uscăciunea prelungită din vară. Se udă regulat, pentru ca pământul din jurul rădăcinii să nu fie niciodată uscat, dar nu în cantitate mare de apă. Preferabil a se uda mai des dar cu mai puțină apă. Excesul de umiditate cauzează grav rădăcinilor, care pot putrezi.
Se dezvoltă în sol fertil, bogat în humus, neutru sau ușor alcalin, bine afânat, îmbogățit periodic cu mraniță, umed și bine drenat.
Este un excelent acoperitor de sol, dar poate fi folosit perfect și în chenarul peren, pentru plantare în masă. Arată grozav și atunci când este plantat pe marginile paturilor de flori umbrite și ușor umbrite. Florile pot fi folosite ca un plus la buchete, care durează aproximativ 2 săptămâni într-o vază. Dicentra Valentine este ideală pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților.
Arată splendid acompaniată de alte plante perene precum Ferigi, Hosta, Pulmonaria sau Astilbe. În acest fel se poate umple spațiul lăsat de frunziș atunci când intră în repaus.
Necesar apă: udarea se face cu moderație, astfel încât solul să fie menținut constant reavăn. A se evita apa în exces la rădăcină sau băltirea.
Rezistență: rezistentă la îngheț; soarele puternic de vară o afectează
Înmulțire: prin butași de rădăcină în timpul iernii, prin diviziune la începutul primăverii sau după ce frunzele s-au stins, prin semințe
Boli și dăunători: este foarte rezistentă la boli și dăunători. Totuși, poate fi atacată de melci, limacşi şi afidele
De aici poți cumpăra Dicentra Valentine (Cerceii doamnei) în ghiveci, cu preț bun
Avem diverse soiuri de plante perene de vânzare. Descoperă plantele decorative preferate în magazinul online FloraPris.ro și ia-le acasă, cu un singur click! Comandă acum și în 24-48 de ore sunt la ușa ta.
Plantele propvin din pepiniera partenerului nostru Luca Perene, producător de perene de peste 12 ani. Acestea sunt testate, sănătoase și complet aclimatizate, având garanția soiului și calitate înaltă.
Detalii livrare produs
Tipul ambalării | la ghiveci de 17 cm |
Vârsta plantei la livrare | Plante dezvoltate, viguroase |
Informații suplimentare
Culoare frunze | inițial violet, apoi, spre maturizare devine verde-gri |
Culoare flori | Roșu stacojiu cu o picătură albă |
Perioada de înflorire | Aprilie-iunie |
Perioada de plantare | Toate plantele livrate la ghiveci se pot planta oricând, cu condiția ca pământul să nu fie înghețat |
Condiții de lumină | Semiumbră, umbră |
Cerințe de udare | Moderat |
Pretenții fată de sol | preferă un sol fertil, cu un drenaj bun |
Distanța de plantare | 90 cm |
Dimensiuni la maturitate | cca 60-75 cm înălțime și lățime 45-90 cm |
Rezistența la îngheț | Da |